Când rolurile se schimbă între copii și părinți

Când rolurile se schimbă între copii și părinți

Rareori se întâmplă brusc.

Cel mai adesea, o observi abia mai târziu.

O conversație în care îți asumi responsabilitatea. O decizie care anterior aparținea întotdeauna altcuiva. O întrebare care este întoarsă în direcția opusă. Mici schimbări care individual nu par dramatice, dar care împreună marchează că ceva s-a schimbat.

Dintr-o dată nu mai este evident cine conduce și cine urmează.

În cea mai mare parte a vieții, rolurile sunt clare. Părinții știu, părinții decid, părinții sunt responsabili. Ne sprijinim pe ei fără să ne gândim la asta. Ei sunt acolo, adesea fără să ceară nimic în schimb.

Dar, în timp, se schimbă. Nu pentru că cineva decide asta, ci pentru că viața o face.

Părinții cresc. Copiii devin adulți. Experiențele se acumulează în locuri noi. Și, încet, încet, responsabilitatea, grija și îngrijorarea încep să se îndrepte în direcția opusă. Uneori, aproape imperceptibil.

Poate fi dificil să exprimi în cuvinte această schimbare. Pentru că nu este vorba despre o schimbare de putere, ci despre ceva mai pașnic. Despre grijă care schimbă direcția. Despre dorința de a-l proteja pe cel care te-a protejat odată.

În același timp, vechile roluri continuă să dăinuie. În amintire. În obicei. În modul în care vorbim unii cu alții. Nu este întotdeauna ușor să accepți că cineva pe care l-ai văzut întotdeauna ca fiind puternic, sigur pe sine și evident are acum nevoie și de sprijin.

Când rolurile se schimbă, apar adesea noi conversații. Dar și noi tăceri. Ceea ce nu trebuia niciodată spus înainte devine brusc important. Și ceea ce a fost întotdeauna evident nu mai pare de la sine înțeles.

Poate că tocmai în această tranziție înțelegerea reciprocă poate deveni cea mai profundă. Atunci când rolurile nu mai sunt fixe, ci comune. Când relația are loc să devină ceva mai egal. Mai uman.

Nu este un adio de la copilărie.

Este o nouă modalitate de a duce asta mai departe.