Micile promisiuni pe care ni le facem în fiecare primăvară

Micile promisiuni pe care ni le facem în fiecare primăvară

Primăvara rareori vine brusc.

Se observă mai întâi în detalii.

Lumina rămâne puțin mai mult deasupra podelei. Fereastra este deschisă pentru câteva minute, în ciuda frigului. Apuci un alt drum spre casă, fără să știi cu adevărat de ce. Ceva din corpul tău îți spune că acum mai este timp, chiar dacă ziua este la fel de lungă ca întotdeauna.

Atunci apar ei.

Nu rezoluții de Anul Nou.

Nu ceva ce scrii sau despre care vorbești.

Doar mici gânduri care trec pe lângă mine.

Că ar trebui să verificați mai des. Că ar trebui să faceți plimbarea aceea în loc să o amânați. Că ar trebui să întrebați mai mult și să presupuneți mai puțin. Că ar trebui să stați puțin mai mult când stați împreună oricum.

Rareori sunt dramatice. Aproape invizibile.

Dar în fiecare an se întorc, ca și cum lumina ne-ar aminti de ceva ce am uitat în timpul iernii.

Poate că nu este vorba despre schimbare, ci despre direcție.

Despre faptul că viața nu trebuie refăcută, ci doar observată.

Pentru că e ciudat cât de multe pot încăpea într-o zi normală când ești chiar acolo. O conversație care altfel ar fi fost doar câteva cuvinte. O poveste care altfel nu ar fi ieșit niciodată la iveală. O întrebare pe care altfel ai fi intenționat să o pui altă dată.

Micile promisiuni rareori rezistă până la vară.

Dar nici asta nu e chiar ideea.

Ele funcționează mai mult ca o ajustare. O reamintire a faptului că există ceva în viața de zi cu zi care merită remarcat din nou. Că este încă posibil să fii curios în legătură cu oamenii pe care îi cunoști deja bine.

Și poate că tocmai de aceea vin în fiecare primăvară.

Nu pentru că vrem să devenim altcineva -

ci pentru a putea fi puțin mai mult din ceea ce suntem deja.